miercuri, 15 martie 2017

Furnicuța Tanța cea neliniștită și îngrijorată


Într-o după masă, rămasă singură în mușuroi, am fost cuprinsă de o stare de agitație și neliniște, îmi spuneam: Dacă va intra cineva în mușuroi? Dacă vine Furni-Monstrul? Dacă este cineva ascuns pe undeva aici? Dacă mă duce cineva departe? Mama îmi spunea mereu că sunt în siguranță, că în satul nostru nu sunt furnici roșii și rele ca și în alte părți, nici alte amenințări insectivore, dar degeaba, eu tot la asta mă gândeam și pace.
Era liniște în camera mea, eu stăteam ghemuită și speriată pe pat parcă în așteptarea Furni-Monstrului când deodată aud o voce pițigăiată care mă strigă.
-       Hei, Tanța, eu sunt! Aici sus!
Eu, paralizată de frică nici nu puteam să îmi deschid gura, inima îmi bătea să îmi rupă pieptul iar picioarele erau moi ca plastilina. Am stat așa înțepenită câteva secunde după care cu un glas stins, întreb:
-       Unde aici? Cine ești? Pleacă, lasă-mă în pace!
-       Sunt eu, mintea ta!
-       Mintea mea! Cum adică mintea mea?
-       Exact cum ai auzit! De o vreme mă pregătesc să vin la tine să purtăm o discuție doar noi două. Uite ce e, deja m-am săturat să tot fiu pusă în alertă, să fiu mereu speriată și agitată. Te rog încetează! M-ai învățat tare prost, vreau să plec și eu în vacanță, să mă relaxez, dar nu pot pentru că TU imediat mă chemi. Ești așa enervantă, TU cu gândurile tale mereu îngrijorate. Ai putea fi și tu odată drăguță și prietenoasă?
-       Dar eu nu am nicio vină pentru asta! Pur și simplu îmi imaginez că se va întâmpla ceva când rămân singură.
-       Păi vezi, totul e în imaginația ta, tu îți creezi scenarii înfricoșătoare, gândurile tale sunt toxice și mă intoxică și pe mine, nimic nu e real. Eu am fost învățată de tine tare rău, să mă trezesc pentru gândurile tale prostești, să mă alarmez și să mă agit mai mult decât e cazul. Dar acum vreau să te ajut!
-       Poți? Chiar poți să mă ajuți să nu mai fiu neliniștită și înfricoșată?
-       Ce nu poate face o minte ca asta!? Uite cum facem, îți voi arăta niște trucuri pe care să le aplici atunci când ești îngrijorată, neliniștită sau chiar furioasă. Pentru început, așează-te confortabil în fotoliul tău, apoi trage aer pe nas până numeri în gând la 3 și scoate aerul afară pe gură tot până la 3. Ești gata, încercăm?
-       Da! 
(exercitiile se pot face împreună cu copilul)
-       Tragem aer pe nas 1,2,3 și îl dăm afară pe gură de câteva ori, fără să ne grăbim. Bravo! Te descurci bine!
-       Ce tare a fost, mai vreau!
-       Acum o să te învăț alt truc, fii atentă, pune mâna pe burtică și imaginează-ți că acolo e un balonaș, acum încercăm să-l umflăm trăgând aer și îl dezumflăm dând aerul afară, hai, 1, 2, 3, trage aer, umflă balonul, iar la 3 dezumflăm!
-       Chiar, parca aș avea un balonaș! Și pot să îl umflu când vreau! E amuzant.
-       Acum trucul numărul 3: fii atentă, încearcă să îți întărești tot corpul tău micuț, tot corpul să fie tare ca piatra, rămâi așa întărită până când numeri la 5 și apoi înmoaie-ți corpul ca și cum ar fi făcut din spaghete. Încercăm?
-       De abia aștept!
-       Pe locuri, fiți gata start!
-       Tare ca piatra:1,2,3,4,5 și acum spaghete! Incă o data! Ei ce zici?
-       Parcă mi-ar fi făcut mama masaj, mă simt relaxată acum. Mai ai un truc?
-      Ultimul pentru azi, uite cum e, trebuie să îți imaginezi un loc în care îți place să mergi, unde te simți bine.
(copilul poate fi încurajat să își imagineze un loc special pentru el, se poate continua dialogul cu copilul sau se poate relua conversația cu copilul după încheierea poveștii)
-       M-am gândit, e Muntele Mușuroianu, acolo merg în vacanță cu familia mea.
-       Bine, acum visează cu ochii deschiși și spune: Ce vezi? Ce auzi? Ce miroși? Ce guști?
-       Văd cerul senin și crestele munților, aud cântecul greierilor, simt miros de brad, gust zmeura din pădure.
-       Acum imaginează-ți că acolo locuiește liniștea? Ce culoare, ce formă are?
-       Are culoarea alba și parcă ar fi o vată uriașă de zahăr…
-       Acum gândește-te că ești invitatul de onoare a liniștii, comportă-te ca ea, altfel nu te va mai primi.
-       Ce bine e, ce liniștitor! Mai vreau să rămân aici!
-    Șase, vine mama ta! Eu mă retrag, te descurci tu! Plec în vacanță o vreme!
-       Mulțumesc pentru ajutor!
-       Tanța, cu cine vorbești!
-       Cu nimeni mamă, doar cântam ceva!
-       Ce ai făcut cât am fost plecată? Ți-a mai fost teamă?
-       Nu mama, mă descurc deja cu asta!
-       Mă bucur! Uite o recompensă, trei boabe de grâu doar pentru tine.
-       Ești cea mai bună mamă!


Autor: Camelia Bîrsan

vineri, 22 aprilie 2016

CREIERAŞUL CĂLĂTOR de Tudor Bîrsan



         Era odată ca niciodată un creieraş foarte curios. Într-o zi, el a mers să vadă cealaltă parte a corpului.
         Întâi ajunge la plămâni. Plămânul drept îi spune:
      -  Hai să sufli aer cu noi!
Plămânul stâng spune:
      -  Hai să tragi aer ca şi noi!
Creieraşul se sperie şi pleacă repede. Ajunge apoi la inimă. Inima zice:
     -  Vino să baţi la tobe cu mine! Creieraşul se sperie din nou şi pleacă în grabă.
Apoi ajunge la sânge. Creieraşul îşi ia colacul şi dă o tură pe valurile sângelui. Sângele începe să vorbească:
    -  Hei, dă-te jos de pe mine! Mă răneşti! Creieraşul se sperie din nou şi o ia la goană.
  Ajunge apoi la ficat şi creieraşul începe să mănânce din el iar când ajunge la ultima bucăţică, ficatul începe să vorbească:
    -  Hei, nu mai muşca din mine, nu sunt ficat de porc! Creieraşul iar se sperie şi fuge repede acasă, adică în cap.
      - Acasă e cel mai bine! Cred că rămân aici pentru totdeauna!
          Ce călătorie ciudată a avut creieraşul nostru!





de Tudor Birsan

luni, 14 decembrie 2015

LEGENDA BRADULUI DE CRĂCIUN



Se spune că demult tare, trăia la marginea unui sat, un ţăran sărac care avea o droaie de copii pe care îi creştea singur deoarece soţia lui s-a prăpădit la naşterea ultimului copil. Erau tare sărmani şi se descurcau cum puteau, în special muncind pe la cei bogaţi.
           Într-o iarnă tare friguroasă, aproape de Crăciun, ţăranul a rămas fără lemne de foc. Zăpada era mare iar de mers în pădure nici nu se punea problema. Era imposibil să ajungi în pădure. Aşa că omul a cugetat ce a cugetat apoi s-a hotărât să taie nucul cel mare din curte. Tare i-a fost milă să-l taie că era umbros vara, copii se jucau în căsuţa construită în el iar nucile le foloseau pentru cozonac iarna. Negăsind altă soluţie şi-a dus la îndeplinire planul.
       Când au venit copiii de la săniuş, nu le-a venit să creadă isprava părintelui lor. Toţi s-au pus pe plâns acuzându-şi tatăl că le-a distrus locul de joacă al copilăriei lor.
         -  Cum ai putut tată? Acolo aveam căsuţa noastră, toată vara ne bucuram de ea, era nucul nostru drag. Acum unde ne vom juca!?
         - Dragii tatei dar ce puteam face?
        - Orice, numai să nu-l tai!
Ţăranul nostru nu a putut închide un ochi toată noaptea. Aveau dreptate copiii, erau sărmani şi nu aveau jucării deloc, singura distracţie a lor era nucul. Ar fi putut să mai împrumute din sat nişte lemne până după Crăciun.
          - Acum ce să fac? Nu pot da timpul înapoi.
Aşa că a început să se roage pentru o minune care să le bucure Craciunul copilaşilor lui.
      Legenda spune că un înger al Domnului tocmai trecea pe acolo, auzind rugile ţăranului i s-a făcut milă de el şi de sărmanii copilaşi, s-a dus în pădure, a luat un brăduţ, a cules câteva stele de pe cer cu care l-a împodobit frumos, apoi l-a aşezat în curtea familiei sărmane.
      Dimineaţa, copiilor şi tatălui lor nu le venea să creadă ceea ce vedeau. Bradul era atât de frumos, de îţi lua ochii. Strălucea mândru în curtea ţăranului. Copii s-au luat de mâini şi au pornit să dănţuiască în jurul lui. Erau tare fericiţi, atât de fericiţi că au uitat pe loc de nucul lor.
       Toţi sătenii au venit să vadă minunăţia înfăptuită în ajunul Crăciunului în curtea sărmanului ţăran.
       Legenda spune că de atunci toţi locuitorii din acel sat au împodobit brad de Crăciun pentru bucuria copiilor lor iar vestea s-a dus şi mai departe, peste mări şi ţări.   


Autor: Camelia Bîrsan