Poveste din grădina cu varză

    Intr-o grădină cu varză, pe lângă alte vietăţi, trăiau doi melci. Se ştiau din copilărie, se înţelegeau de minune, se jucau împreună şi chiar mâncau mereu împreună din aceeaşi varză. Pe unul îl chema Nupot iar pe celălalt Nuştiu.

Într-una din zile pe când înfulecau ultima frunză a ultimei verze din gradină, Nupot spuse cu voce stinsă:

-         Crezi că ar trebui să ne mutăm într-o altă grădină?

-         Nu ştiu! Spuse Nuştiu.

-      Am auzit că mai este una plină ochi cu varză prin partea locului, mi-a şoptit ieri o coropişniţă când a ieşit să ia o gură de aer dar eu sunt atât de lent, cred că nu pot să ajung până acolo, mi-ar lua o veşnicie, se smiorcăi Nupot.

-          O! Ce vom face amice ? Ce trist sfârşit vom avea, vom muri de foame ! Eu nu ştiu pe unde am putea s-o luăm ca să găsim grădina cea nouă, se văită şi Nuştiu.

-         Şi eu sunt atât de neajutorat, niciodată nu am putut face nimic bun, cum aş putea face acum ceva atât de nou şi dificil - o călătorie! Spuse Nupot.

-         Cred că cel mai bun lucru pe care l-am putea face ar fi să închidem ochii şi să ne imaginăm că suntem în grădina cea nouă, spuse Nuştiu.

-         Eu cred că nici asta nu pot! Spuse Nupot.

-      Hei...! Voi, melcilor! Ia nu vă mai smiorcăiţi! Tună o voce groasă din spatele gardului.

-         Oare cine o fi? Întrebă speriat Nupot.

-         Nu ştiu! Spuse Nuştiu!

Amândoi melcii s-au retras înspăimântaţi în cochiliile lor iar cu ochii din corniţe spionau împrejurimile grădinii.

-        Hei nătăfleţilor, ieşiţi afară! Sunt paşnică, nu vreau să vă fac rău, continuă musafirul neaşteptat.

-         Tu cine eşti? Întrebă Nupot.

-         Sunt Voiîncerca, o broască ţestoasă super obosită şi înfometată, sunt pe drum de un an încheiat, am pornit dintr-o insulă plictisitoare pentru a-mi face prieteni noi şi a cunoaşte locuri văzute doar în cărţi, pe voi cum vă cheamă?

-         Eu sunt Nupot iar el este Nuştiu!

-         Ha, ha, ce nume potrivite aveţi!

-         Chiar aşa?

-         Perfecte aş zice cu felul vostru de a fi, am stat zece minute şi m-am minunat de conversaţia dintre voi, grădina de care vorbeaţi este la doi paşi de aici, aseară am poposit acolo, ce credeţi că veţi câştiga dacă vă plângeţi şi smiorcăiţi aici, vă spun eu: NIMIC! Măcar aţi încercat să căutaţi altă grădină?

-         Păi cum să facem, eu nu pot să mă deplasez decât foarte încet, când crezi că aş putea ajunge? Spuse Nupot.

-         Iar eu nu ştiu drumul până acolo, poate ne rătăcim, adăugă Nuştiu.

-         Mare scofală, eu sunt la fel de lentă ca şi un melc şi nu am ştiut drumul dinainte de a pleca dar pur şi simplu am încercat şi iată-mă aici, am călătorit peste două mări şi zece ţări şi încă nu vreau să mă opresc, după ce voi vedea toată lumea mă voi întoarce înapoi acasă, probabil voi fi bătrân atunci dar ce contează.

-         Şi cum ai făcut asta? întrebă Nupot.

-        Mi-am pus în gând că voi reuşi doar dacă încerc iar atunci când m-am gândit să abandonez mi-am amintit iar că doar de mine depinde să îmi împlinesc visul de a vedea lumea şi a-mi face prieteni noi.

-     Adică doar noi putem face să ajungem la grădina cu varză? întrebă Nuştiu.

-         Şi ajunge doar să încercăm? întrebă şi Nupot.

-         Exact prieteni, ce vă costă să încercaţi, nimic, hai nu mai staţi, grădina vă aşteaptă, eu voi scrie despre întâlnirea cu voi în jurnalul meu de călătorie.

-      Pare mai simplu decât credeam, mulţumim că ne-ai ajutat să vedem altfel lucrurile, haide Nuştiu, la drum, vom încerca, acum ştiu că măcar pot încerca chiar dacă călătoria va dura câteva zile, spuse Nupot.

-       Mulţumim ţestoasă Voiîncerca, dacă voi greşi drumul o voi lua de la capăt, acum ştiu ce să fac.

-         Mă bucur că v-am fost de folos, drum bun melcilor!

 Autor: Camelia Bîrsan